Lucius Septimius Severus, (11 aprilie 146 - 4 februarie 211) a fost împărat roman din 9 aprilie193 până în 211. Născut la Leptis Magna (în Africa), într-o familie de rang ecvestru, urmează studii juridice la Roma, este admis în senat de Marcus Aurelius și cunoaște o strălucită carieră militar-administrativă.
Este guvernator al provinciei Africa (173-174), al Galliei (186-189), proconsul al Siciliei (189-190), consul sufect (190), apoi guvernator al Pannoniei Superior (191-193).
La 9 aprilie 193 este proclamat împărat la Carnuntum de către legiunile de la Dunăre, la vestea asasinării lui Pertinax și a alegerii lui Didius Iulianus. Septimius pătrunde în Italia și, după moartea lui Didius Iulianus este recunoscut de senatul din Roma (iunie 193). Reușește în decurs de patru ani să elimine toți candidații la tron și să instaureze un regim riguros autoritar. Căsătorit în 185 cu siriana Iulia Domna pune bazele dinastiei Severilor (193-235), prin ridicarea în 198 și 209 a celor doi fii ai săi, Caracalla și Geta, la rangul de auguști.
În timpul domniei sale, autoritatea imperială este întărită, atribuțiile senatului sunt drastic limitate. Transformă Mesopotamia în provincie romană (197-199); Dacia și Moesia cunosc și ele o remarcabilă înflorire economică și edilitară. În 203 este inaugurat cunoscutul arc de triumf al împăratului. Moare la Eboracum (astăzi York) la 4 februarie 211.
